|
Volumul continuă publicarea biografiilor victimelor şi ale
membrilor aparatului represiv, lucrare iniţiată sub patronajul ştiinţific al
Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române.
Rezultat al cercetărilor întreprinse de un colectiv coordonat de Octavian
Roske, volumul constituie o sursă documentară fundamentală pentru cercetarea
fenomenului totalitar. În cursul bibliografierii au fost înregistrate
informaţii referitoare la execuţii ordonate din motive politice, condamnări la
ani grei de închisoare, internări în lagăre de muncă sau în azile psihiatrice,
ordonate împotriva persoanelor care s-au opus regimului totalitar.
Materialul bibliografiat este prezentat sub forma unui dicţionar de nume
reprezentând victimele represiunii şi persoanele care au coordonat sau au
executat acţiunile represive. La sfârşitul fiecărui articol din repertoriu
sunt menţionate sursele documentare utilizate.
|