România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia,vol. I: 1954-1968

Autori: Gavriil Preda si Petre Opris

INST, 2008
436p., 17 x 23
ISBN 978-973-7861-39-9 (general)
ISBN 978-973-7861-38-2

Pret: 17,5 lei

Petre Opriş şi Gavriil Preda au publicat primul volum dintr-o culegere de documente, alcătuită din două părţi, referitoare la relaţiile României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (131 de documente din perioada 1954-1961). Publicată sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, întreaga culegere de documente se focalizează pe perioada 1954-1968.

Înfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia la 14 mai 1955 a constituit un eveniment deosebit de semnificativ în dinamica Războiului Rece. Prin apariţia în mod oficial pe continentul european a unei alianţe politico-militare condusă de Uniunea Sovietică, tensiunile existente între superputerile de atunci, SUA şi URSS, precum şi cele dintre statele europene aflate de-o parte şi de alta a Cortinei de Fier s-au accentuat.

Pentru liderii politici şi militari ai statelor din cadrul lagărului socialist, înfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia nu a constituit o surpriză. Uniformizarea organizatorică, doctrinară şi logistică a armatelor Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei a început încă din ianuarie 1951. Modelul militar sovietic impus de Iosif Stalin la „Conferinţa reprezentanţilor statelor de democraţie populară” (Moscova, 9-12 ianuarie 1951) a fost pus în practică în toate ţările respective în perioada 1951-1954.

Din momentul constituirii oficiale a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în mai 1955, planul de creare a armatelor de tip sovietic în fiecare stat membru al acelei alianţe a intrat într-o nouă fază.

Includerea României pe lista statelor fondatoare ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia nu a constituit o surpriză. În România staţionau trupe sovietice încă din anul 1944, iar din anul 1951 liderii politici şi militari români aplicau programul de sovietizare a armatei române impus de Iosif Stalin.

Modificările survenite în cadrul armatei române imediat după plecarea trupelor sovietice din România în anul 1958 nu au afectat esenţa relaţiilor politico-militare ale autorităţilor de la Bucureşti cu statele semnatare ale Tratatului de la Varşovia. Liderii comunişti români nu au declarat niciodată în mod oficial intenţia lor de a scoate România din structurile Organizaţiei Tratatului de la Varşovia; aceştia erau interesaţi să fie membri ai alianţei respective nu neapărat pentru păstrarea „unităţii de monolit a statelor socialiste”, cât pentru menţinerea lor la putere. Disputele pe care comuniştii români le-au avut cu liderii sovietici – politicieni, diplomaţi, militari sau economişti – nu au vizat schimbarea sistemului politico-ideologic din România. Acesta a fost probabil unul din principalele motive pentru care Kremlinul nu a intervenit brutal în România în anii ’60, aşa cum a făcut-o, de exemplu, în anul 1956, în Ungaria.